De vorbă cu echipa Tesori, Andreea Violeta Ciortu

În copilaria mea eram adesea întrebată:”Ce te vei face când vei fi mare?”, veșnica întrebare. Răspunsurile mele erau adesea influențate de părerile și dorințele adulților, dar eu priveam și observam cu sfințenie modelul învățătorului, a educatorului și transpuneam în joc ceea ce vedeam la grădinița sau la școală acasă cu cei de vârsta mea.

Tot timpul eram atrasă de rolul educatorului sau a învățătorului dar în mine creștea o dorință arzătoare, aceea de a fi alături de copii și a-i îndruma, a le cunoaște sufletele, aspirațiile, dorințele, nevoile, îmi doream  sa fiu mai mult decât educatorul sau învățătorul din fața mea. Mereu îmi doream să fiu ” doamna de la gradiniță sau școală, dar parcă altfel”. Trecând anii simțeam acea chemare de a urma copilul, de a-i fi partener și a-i fi prieten în descoperirile sale, mai mult decat a prezenta niște continuturi metodico-științifice, ceea ce aveam să învăț mai târziu în drumul spre formarea mea ca educatore. La acel moment clar, eram un copil sau adolescent care nu știa să definescă astfel acestă chemare.

 Cu pași mici, siguri și o determinare de fier a urmat pregătirea mea profesională mergând pe drumul Științelor Educației, urmând cursurile Facultății de Pedagogie, apoi un master cu specializarea  în Didactici aplicate pentru învățământul primar, mai târziu să văd că nu este de ajuns și am urmat o a doua Facultate în Învămantul primar și preșcolar.

Pot spune că punctul ”revelator pentru mine ca om și viitor educator a fost acela când am pășit și am început să cunosc Princiipiile Pedagogiei Montessori astfel am urmat  prima dată cursul de asistenti Montessori. Aveam o curiozitate aparte să văd ce este deosebit decât ceea ce învățasem deja. Pentru o perioadă am lucrat  ca asistent la clasă alaturi de pedagogi minunați, dăruiți și cu o dragoste aparte pentru copii, oameni care m-au insirat și motivat să îmi doresc mai mult de la mine și  de la vocația de a fi educator.

Acest privilegiu de a fi langă și în preajma copiilor m-a ajutat enorm, acest lucru a conturat educatorul de astăzi, astfel am luat decizia cea mai înțeleaptă, să urmez copilul întru – totul . Am început un drum tare frumos cu multe surprise și descoperiri de suflet, acela de a mă pregăti să devin pedagogul, ghidul sau omul care are multă dragoste, cunoștințe de oferit copiilor și uite așa am urmat cursul de Pedagog Montessori AMI pentru vârstele de 3-6 ani.

Un drum plin de zeci de ore de pregătire spirituală, științifică cu multe sacrificii, dedicare, implicare și multă dorință. Drumul care avea sa mă descopere și să mă transforme în acel ghid care urmează nevoile, interesele și aspirațiile copilului. Defapt aici dorința mi se împlinise, de a fi prieten și ghid, ”tovarăși de drum”, omul care privește în suflet și mai în profunzime, acea persoană care merge alături de ființa cea mai unică și specială, COPILUL.

Cred cu putere în ceea ce susține dr. Mariei Montessori ” Copilul este atât o speranță cât si o promisiune pentru umanitate” , să nu uităm că suntem binecuvântați să avem în palme asemenea comori ( sufletele copiilor).

Povestește despre tine, cum ai ales gradinita Tesori și ai îmbrățișat metoda Montessori ca metodă de predare?

Daaa….bine spus :”De ce Montessori? De ce gradinița Tesori? ”

Cu zîmbet pe față și multă împlinire pot spune că am ales cu sufletul să urmez copilul, nu sunt omul conceput să mă ocup doar de conținuturi academice, sunt omul care am de dăruit multă iubire, grijă, cunoștințe, lumină, prietenie, sunt omul deschis  să descopăr copilul ca pe o personalitate distinctă și integră, să-i fiu partener în drumul său spre cunoaștere iar aici găsești din toate, este locul potrivit.

Educația Montessori oferă chei copilul pentru viață într-un cadrul calm, ordonat, clar, sigur, cu mare grjă pregătit și corespunzător nevoilor  individualizate ale acestuia, este ceea ce m-a atras și nu în ultimul rând respectul pe care îl arăți copilului prin tot ceea ce faci lângă el și cu el.

Un alt aspect care mă fascinează în această metodă este faptul că nu oferi copilului pește, îl înveți să pescuiască pentru întreaga viață iar sentimentalul înălțător este că și el, copilul, te poate învăța foarte multe lucruri pe care tu poate nici nu le-ai văzut până în acel punct.

A fi educator la Tesori este nevoie să ai sădit în suflet dragostea pentru copii, respectul, onestitatea și dedicarea. Dacă eşti sensibil, calm, răbdător şi echilibrat atunci cu siguranţă poţi să trăieşti printre copii și să devii prietenul lor.

În grădinița nostră se pun bazele bunului simţ, a iubirii, a valorizarii timpului, a respectului unul faţă de celălalt şi nu în ultimul timp corectitudinea, iar cu aceste valori  începe să  creioneze personalitatea şi individualitatea fiecăruia, atât ca adult dar ți a copilului.

Ce-ai spune unei părinte despre  metoda Montessori?  

Cred cu tărie în această vocaţie, să ghidezi pașii unui copil, să îl privești ca pe un adult și să îi respecți nevoile, fără a te pune pe tine în prim plan și să înveți să accepți că și copilul poate fi un profesor și chiar unul foarte bun. Ingredientul de bază este dragostea pe care o pui în relația cu copilului prin prezentări de materiale, lecții, experimente, să înveți să îl observi iar mai apoi să descoperiți împreună lumea, este ceea ce nu se poate exprima în cuvinte.

Mai cred că, educaţia nu se face cu indiferenţă, superficialitate, critică sau pedeapsă. Cred în primul rând în echipă, în puritatea, unicitatea si potențialul copilului, sunt aici să le ghidezi pașii copiilor spre o lume plină de respect, de valori morale care îi va defini ca viitori adulți. Îmi doresc să fiu un model ce educă cu grație pentru pace, pentru empatie, să fiu și să rămân acel om ce pregătește copilul să devină adultul de mâine, adaptat la societate.

Menirea mea, alături de echipa TESORI este dăruirea, “multiplicarea” binelui, a dragostei, a credinţei, a grijii faţă de celilalţi şi posibilitatea de a le oferi copiilor un mediu sigur, stimulativ, adultul care oferă siguranță, căldură și oferă lecții individualizate.

Este datoria mea, să ofer libertate copiilor să exploreze, să creeze, să coopereze, să devină ei însuşi, pentru a putea să îşi pună în evidenţă valorile ce îi vor defini ca adulţi.

Dragi părinți sunt aici pentru copii, nu să fiu eu în centrul atenție ci să pregătesc o atmosferă cu multă dragoste, calm, siguranță, individualitate, respect și să încurajez copilul să-și dezvolte încrederea în sine și autodisciplina. Sunt aici să urmez nevoile și interesele copilul, ghidându-mă după citatul:” Ajută-mă să mă descurc singur!” ( M. Montessori)

Sunt aici pentru că aici suntem ca o familie care are parte de:

Un loc în care copiii vin cu drag și zâmbete inocente!

Un loc în care copiii primesc atenție și iubire individualizată!

Un loc în care copiii șimt și văd că aparțin mediului!

Un loc în care copiii se dezvolta în stilul propriu și personal!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *