De vorbă cu echipa Tesori, Lorena Bejan

Cum ai ales să devii pedagog? 

Nu știu exact când și cum am ales. Privind în trecut, pot spune că a fost un proces și mai multe momente, care s-au adunat împreună, au țesut și au materializat pentru mine ceea ce trăiesc astăzi. Iar unul pe care îl țin minte bine a fost acela când fiica mea cea mică s-a născut, iar timpul s-a oprit din nou și ce credeam că este important legat de viață, de carieră, de relații, nu mai era la fel. Am știut că trebuie să mă retrag din tumultul social. Ce simți când devii mamă pentru a treia oară? Eu am simțit că întreg Universul mă iubește. Privindu-mi toate trei fetițele la un loc, am înțeles că acolo, în fiecare dintre ele este toată istoria mea și tot acolo voi găsi răspuns la toate frământările mele: cine sunt eu și ce fac mai departe. Am căutat informații și am găsit cărțile potrivite. Am întrebat și au apărut oamenii potriviți. Am bătut și mi s-a deschis. Acum sunt ghid Montessori pentru cei mai mici copii și sprijin pentru familiile care doresc să schimbe modul în care abordează nevoile copilului. Procesul continuă, încă se țese iar eu știu că sunt pe calea mea.

Ce îți doreai să devii când erai mică?

Ca multe alte fetițe, îmi doream să devin medic, să vindec oameni. Dar am studiat dreptul iar mai apoi am devenit pedagog Montessori. Nu poți fi ghid Montessori la 0-3 ani, fără să ai și această calitate, aceea de a vindeca. Mă pasionează neuro-psihiatria copilului și nu pot decât să mă bucur de această fericită convergență.

We look at the world once, in childhood / The rest is memory.

Louise Gluck

Din ce îți iei motivația?

Îmi plac mult aceste versuri: “… We look at the world once, in childhood / The rest is memory.” (Louise Gluck). După ce am înțeles că mare parte din ceea ce suntem este suma experiențelor trăite în copilărie, îmi petrec fiecare zi dorindu-mi ca în preajma copiilor să fiu cea mai bună variantă a mea. Toți copiii se nasc ”știind” cât de buni sunt. Aș vrea să ajut, să nu se uite asta. Aș îndruma părinții să îngrijească mai mult ”copilul interior”, să-și amintească cât de buni sunt. Iar tot ce urmează, în legătură cu copiii lor, să se bazeze pe asta.

Ce îți aduce bucurie într-o zi obișnuită?

Tot felul de întâmplări obișnuite. Liniștea dimineții, când toată casa doarme, iar eu mă strecor prin ea în singurătate, pregătindu-mi ziua, îmbrățișările calde și un ”maaamaaa” alintat, rochia mea roz, o cafea cu fiica mea cea mare, zâmbetul unei colege, privirile copiilor când îi întâmpin la grădiniță, o mânuță caldă pe mâna mea, supărarea sau tantrumul unui copil, știind că a avut încredere în mine ca să le exprime. Sunt multe lucruri obișnuite, pe care le primesc cu recunoștință.

”Mă provoacă tot ce mă provoacă”. Acest joc de cuvinte l-am descoperit în grupă, trăind și lucrând cu copiii. Știu bine că ceea ce mă provoacă sunt de fapt trăirile mele în legătură cu anumite situații sau comportamente, sunt reacțiile mele în legătură cu acestea. Nu un copil, nu o faptă.

Ce te provoacă în meseria ta?

”Mă provoacă tot ce mă provoacă”. Acest joc de cuvinte l-am descoperit în grupă, trăind și lucrând cu copiii. Știu bine că ceea ce mă provoacă sunt de fapt trăirile mele în legătură cu anumite situații sau comportamente, sunt reacțiile mele în legătură cu acestea. Nu un copil, nu o faptă.

Am devenit curioasă să descopăr ce se află în spatele provocărilor și să le aduc în față, la vedere. Să fie privite, acceptate, să nu mai stea în spate. Cu cât exersezi mai mult, cu atât îți place mai mult să aduci toate provocările în față. Când îți faci din asta un scop, devii o oglindă din ce în ce mai curată, în care copilul se vede. Devii acel model de care copilul are nevoie, pentru a se adapta în mediu. Este și multă umilință în asta, pentru că realizezi că nimeni nu este cu nimic mai bun decât altul. Eu îl consider un privilegiu: datorită copiilor, începi sa arăți în exterior mai mult din ce ești tu în interior. Și trăiești cu inima ușoară, precum sentimentul acela că ești acasă.

Ce te ajută să treci peste dificultăți?

Gândul că totul trece și dacă nu poți schimba situații, poți schimba felul în care te raportezi la ele. Mă străduiesc să iau întâmplările vieții așa cum vin. Să nu-mi fac așteptări și să nu mă trădez pe mine. Cred că, atunci când te opui și refuzi să accepți și să înțelegi anumite întâmplări, totul devine neclar și din ceața gândurilor, cel mai probabil că vor ieși la iveală acele atitudini de care nu vei fi mândru. E bine să iasă și acelea, după care să se dizolve și să nu te mai conducă.

Care e activitatea ta preferată de relaxare?

Sunt mai multe activități care mă relaxează: fie să lucrez ceva cu mâinile, îngrijind plantele, confecționând lucruri drăguțe, precum cele de sărbători sau un mobil de agățat lângă fereastră, fie să mă așez pe o bancă și să privesc, să ascult, să citesc. Dacă ar fi să petreci o zi întreagă în aer liber, ce ai face? Dacă aș avea parte de un retreat de o zi doar pentru mine, mi-ar plăcea să merg într-o pădure de munte, să simt frunzele sub picioare, să ascult copacii, păsările, vântul. Fără cuvinte și fără gânduri. Sau în varianta mai ”urbană”, să mă plimb fără o țintă prin orașul aglomerat, să beau o cafea caldă pe o bancă, privind trecătorii, copiii, bătrânii. Aici aș include și o prietenă, bună ascultătoare. Îmi plac plimbările și aerul rece de toamnă, care îmi purifică simțurile și mă încarcă cu energie. Dacă ar ploua puțin iar eu aș purta cele mai călduroase și moi haine, ar fi și mai plăcut.

Când încetinești, îți găsești ritmul tău propriu, ca și cum ai acorda un instrument.

Care din principiile Montessori le aplici și tu în viața ta?

Pentru mine, cel mai important principiu este acela de a fi un model, în stânsă legătură cu conceptul pe care Maria Montessori l-a numit ”Grație și Curtoazie”. Care sunt expresiile limbajului tău corporal, ce cuvinte folosești, care este tonul vocii? Zâmbești? Cum respiri? Respecți întotdeauna spațiul personal al altor persoane? Pentru că știm că nu e nevoie să atingem pe cineva pentru a comunica, poți să atingi și cu vocea, dar și cu tăcerea, privind.

Cum mănânci? Cum cari obiecte? Cum speli vasele? Îți face plăcere activitatea asta sau o faci pe repede înainte, puțin nervos, puțin frustrat. Din exterior oare cum te văd ceilalți?

Ca pedagog Montessori, te străduiești să aplici cât mai multe dintre principii în viața ta: să respecți toate ființele vii, natura, ordinea, să pregătești mediul în conformitate cu nevoile etapei, să protejezi concentrarea și să încurajezi repetiția, să nu oprești copilul în interacțiunea sa în mediu, să observi. Pot spune că toate acestea au început să devină firești abia după ce am descoperit un secret: să încetinesc ritmul. Să nu mă grăbesc: să acționez, să caracterizez, să intervin, să ating, să îmbrățișez, să ajut, să spun ”da”. Și mai sunt multe, pe care sunt curioasă să le descopăr.

Când încetinești, îți găsești ritmul tău propriu, ca și cum ai acorda un instrument. Apoi tot ce faci devine firesc și poți să și greșești și să încerci altcumva și este în regulă. Pentru că ești în controlul alegerilor tale, al nevoilor tale, nu doar a dorințelor. Iar acest control, noi îl numim Normalizare. În mediul Montessori, copilul ajunge la normalizare prin concentrare și muncă, prin voința proprie, având stimă de sine, independență, toate acestea permițându-i să se comporte și să acționeze în mediu în cel mai normal mod posibil.  Adică să obțină ”firescul” pe care unii dintre noi, adulți, ne străduim cu greu să-l obținem. Copilul nu se grăbește, noi îl grăbim.

Mă întreb cum ar fi fost dacă de mic copil aș fi învățat asta?

Ce i-ai spune unui părinte care află prima oară de Montessori? 

I-aș spune să înceapă cu propria persoană. Celor care au citit foarte mult despre dezvoltarea copilului, le-aș propune să se oprească, un timp, din citit. Apoi să observe și să analizeze: care sunt aspirațiile individuale, cele ale familiei, cum își văd propriul copil, dacă se pot dezobișnui de ”a ști mai bine, a simți mai bine, a face mai bine” pentru copilul lor. Pentru că în Montessori suntem îndrumători. Observăm copilul, pregătim mediul și îi facem legătura cu acesta. Tratăm copilul știind că el este, încă din pântecul mamei, o ființă profund sensibilă, având forțe nebănuite pentru a reuși nu doar să supraviețuiască, ci să devină o persoană împlinită.

I-aș spune că Montessori este o poartă, către un loc numit Cunoaștere de sine. Nu doar copiii sunt așteptați să intre, ci întreaga familie.

Montessori este o poartă, către un loc numit Cunoaștere de sine. Nu doar copiii sunt așteptați să intre, ci întreaga familie.

Spune-ne un gând cu care îți începi ziua și unul cu care o închei.

Am în obicei ca atunci când mă trezesc, să pun palma în dreptul gurii, să-mi simt respirația caldă. Asta mă face să mă gândesc că am tot ce îmi trebuie. Seara, îmi amintesc momente frumoase de peste zi. Sunt și zile mai tumultoase, când ți se poate întâmpla să lași pe cineva în așteptare… cu o carte, cu o prezentare. Încerc să-mi amintesc dacă am spus cuiva că vin, să vorbim, să facem ceva împreună și nu am mai făcut-o. Cel mai probabil că da. Dar știu că am fost deja iertată și sunt recunoscătoare!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *