Maria Montessori

„Şi astfel am descoperit că educaţia nu este ceva făcut de profesor, ci că ea este un proces natural care se dezvoltă spontan în fiinţa umană.
Nu este însuşită prin ascultarea vorbelor, ci în virtutea experienţelor prin care copilul acţionează asupra mediului său.
Sarcina profesorului nu este să vorbească, ci să pregătească şi să aranjeze o serie de motive pentru activitate culturală într-un mediu special organizat pentru copil.”

Maria Montessori

Andreea Avădanei

pedagog Montessori AMI 0-3 ani, asistent Montessori AMI 0-3 ani

Buna ziua dragi părinți! Numele meu este Andreea Avădănei și mă bucur să fac parte din universul magic al copiilor.

Despre pregătirea mea profesională pot sa vă spune că sunt absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității ”Al. I. Cuza”, pedagog de recuperare pentru copii cu nevoi special iar în anul 2015 am urmat cursul de asistenți montessori.

Întotdeauna m-a fascinat lucrul cu copiii și am știut că nici o altă meserie nu mi-ar putea oferi atâtea satisfacții, bucurii, zâmbete și dorință de cunoaștere. Prin ochii copiilor redescoperim lumea și înțelegem că de fapt lucrurile mărunte ne fac viață să strălucească.

Dorința de a ajuta a existat mereu în mine cu o forță care mă împingea să dăruiesc suta la suta din ceea ce pot, știind că lumea poate fi mai bună doar dăruind. Așadar pot spune că meseria de educator a fost cea care m-a ales pe mine, copilăria fiind baza de la care ne formăm ca oameni maturi.

Împreună cu echipa Tesori vă invit să creștem copii cu rădăcini puternice, sănătoase si cu puterea de a face lucruri minunate în această viață.

Maria Montessori

Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.

Maria Montessori

Program

scurt

8:00 – 12:00
1200 Lei lunar
  • primirea copiilor
  • mic dejun
  • activităţi educative
  • o gustare: fructe sau legume
  • activităţi opţionale (limbi străine: engleză și germană; pictură)

Program

scurt cu prânz

8:00 – 13:00
1500 Lei lunar
  • primirea copiilor
  • mic dejun
  • activităţi educative
  • o gustare: fructe sau legume
  • activităţi opţionale (limbi străine: engleză și germană; pictură)
  • masa de prânz

Program

normal

8:00 – 18:00
1700 Lei lunar
  • primirea copiilor
  • mic dejun
  • activităţi educative
  • o gustare: fructe sau legume
  • activităţi opţionale (limbi străine: engleză și germană; pictură)
  • masa de prânz
  • program de odihnă
  • gustarea de după-amiază
  • activităţi recreative/activități opționale și de club