Maria Montessori

„Şi astfel am descoperit că educaţia nu este ceva făcut de profesor, ci că ea este un proces natural care se dezvoltă spontan în fiinţa umană.
Nu este însuşită prin ascultarea vorbelor, ci în virtutea experienţelor prin care copilul acţionează asupra mediului său.
Sarcina profesorului nu este să vorbească, ci să pregătească şi să aranjeze o serie de motive pentru activitate culturală într-un mediu special organizat pentru copil.”

Maria Montessori

Gabriela Frunză

educator Montessori

Numele meu este Gabriela Frunză și sunt la început de drum în postura de educator. Sunt o fire veselă, sociabilă, înțelegătoare și creativă, trăsături esențiale mai ales în cariera unui educator.În viața unui copil, educatorul are un rol important în dezvoltarea și consolidarea comportamentului acestuia, astfel încât să poată să își formeze propriile principii. Așadar, sunt pregătită să pornesc în călătorie alaturi de cei mici pentru a descoperi lumea și misterele ei.
Maria Montessori

Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.

Maria Montessori

Program

scurt

8:00 – 12:00
1200 Lei lunar
  • primirea copiilor
  • mic dejun
  • activităţi educative
  • o gustare: fructe sau legume
  • activităţi opţionale (limbi străine: engleză și germană; pictură)

Program

scurt cu prânz

8:00 – 13:00
1500 Lei lunar
  • primirea copiilor
  • mic dejun
  • activităţi educative
  • o gustare: fructe sau legume
  • activităţi opţionale (limbi străine: engleză și germană; pictură)
  • masa de prânz

Program

normal

8:00 – 18:00
1700 Lei lunar
  • primirea copiilor
  • mic dejun
  • activităţi educative
  • o gustare: fructe sau legume
  • activităţi opţionale (limbi străine: engleză și germană; pictură)
  • masa de prânz
  • program de odihnă
  • gustarea de după-amiază
  • activităţi recreative/activități opționale și de club